Câteodată-mi mai amintesc de el... Câteodată. Ați fi surprinși cam cât de rar. Dar și atunci când o fac îmi amintesc de lucruri la care acum poftesc dar am orgoliul și sarcasmul care mă salvează mereu. Nu-mi mai amintesc nici vocea lui dar știu sigur că încă se mai îmbracă la cămașă, alba chiar, cu aceeași burtă și aceeași freză de crocodil pe care o are mereu. De asta încă mă mai iubește, că sunt rea.
El. El a fost așa ca o idilă dintr-o poveste care se repetă mereu. Zici că eram amândoi o casetă cu banda încurcată. Spunea mereu ca e altfel dar știu sigur că și acum umblă cu o groază de femei. Și femeile-l plac așa burtos cum e el de-i sar nasturii când se așează jos. Îmi vine să râd, așa cum se culcă el cu toate, tot pe mine mă iubește. Chiar și acum când scrie, vezi Doamne, din perspectiva mea. I-as scrie aici să se trezească la realitate și să meargă mai departe. Să renunțe la obsesia asta pe care o are pentru mine. E un obsedat...
