Unde te-ai dus Ben, unde ai plecat? Unde m-ai minţit că te-ai dus? Ai crezut că nu dau de tine? Ai crezut că nu te găsesc? N-ai nici cea mai vagă idee cât ai putut să mă răneşti! M-ai distrus, m-ai făcut să nu mai pot zâmbi niciodată. Nu a fost plecarea ta cât a fost faptul că m-ai înşelat cu o curvă de la Suceava, că altfel nu o pot numi. Auzi la ea, era măritată şi a băgat divorţ să stea cu unu din Bucureşti.
Nu ţi-am oferit tot? Nu-ţi lipsea nimic, eu eram numai a ta. Te iubeam poate mai mult ca pe oricare altcineva în viaţa mea şi ţi-ai bătut joc. M-am oferit toată iar ţie-ţi zbura mintea-n altă parte.
M-am îndrăgostit încă din prima zi în care te-am cunoscut, n-am ştiut că Răzvan era cu tine în liceu, n-am ştiut că Laura era colegă cu tine în consiliu, nu am știut că tu urmai să fi în viaţa mea după Răzvan. Răzvan care nu m-a făcut să simt ceea ce am simțit pentru tine. Şi nu, nu am să mai las pe nimeni altul să mă distrugă aşa cum ai făcut-o tu.
N-aveai obiceiuri ca Răzvan, nu te jucai DOTA, nu mergeai la grătare cu colegii din clasa, cu Baboi sau Călin, de fapt tu intrai din ce în ce mai adânc şi din ce în ce mai repede în viaţa mea. Am fost ca nişte copii şi ne-am maturizat împreună chiar dacă n-am să recunosc niciodată. Poate datorită ţie sunt o parte din femeia de astăzi. Poate datorită ţie am fost fericită alături de Dan. N-am ce recunoaşte acum ţie. Şi nu-mi pasă dacă tu eşti motivul pentru care eu l-am cunoscut pe Dan.
Ben, îţi aminteşti ziua aceea, înainte de toate, când ai venit cu Laura la metrou, te-ai prezentat şi am simţit că mă topesc din picioare. Ne-am ambiţionat amândoi, într-o lupta psihica din care niciunul din noi nu a cedat. Am stat 7 ore la o cutie de Sprite la terasa de lângă liceu... Uneori îmi vine să râd când mă gândesc la povestea noastră pe care acum o scrii din perspectiva mea. Altceva nu ştii să mai scri? Măcar dacă aş mai fi aşa cum scri din perspectiva mea... Ben... Încet, încet începi să mă uiţi şi mă încântă gândul ăsta, mă încântă că nu mai crezi în noi, că îţi impui să uiţi aşa cum am făcut şi eu cândva, aşa cum fac şi eu acum...
Încă mai eşti acel băiat în cămaşă albă şi sacou aşa cum te-am cunoscut, şi totuşi eşti un alt om. Atunci aşa ai fost, un băiat căruia nu-i păsa de nimic din ce e în jur, ceva ce eu n-am mai întâlnit, erai marea mea iubire... Atunci!
L-am dat repede pe Răzvan deoparte şi te-am primit pe tine, aşa cum au făcut-o toţi din jurul meu, colegii mei, prietenii mei, familia mea, mă uimea cum puteai să te strecori nepăsător în viaţa mea şi eu să te iubesc oarbă şi condiţionată de nimic. De fapt, tu ai fost cel orb şi n-ai văzut cât de mult te-am iubit, sau cât de mult te-a iubit Irina ta. Da, ai fost orb şi prost Ben, chiar dacă scri ca şi cum ţi-aş spune-o eu, chiar dacă minţi că nu mă mai aştepţi şi nu mă mai iubeşti, scri pentru că asta e tot ce mai ai, aşa cum şi eu speram după tine când ai plecat prima dată din viata mea.
Mathias, care acum îţi este prieten, Hume la fel, îi ai în viaţa ta datorită mie. Adu-ţi aminte când te-am luat la mine la ore, cum râdeai cu ei, cum erai în centrul atenţiei, cum mă făceai să strălucesc şi să zâmbesc fericită, altul ca tine nu era. "Măcar ăsta-i om", până şi frati-miu ţi-a spus-o, iar tu ai plecat fără să te uiţi înapoi...
Am trăit mult sub influența colegelor mele, nu trebuie să-mi spui. O vorba-mi spuneau când eram cu tine, alta când nu mai eram. Nu ştiam ce să mai cred. După ce ai plecat am plâns până m-am îmbolnăvit, nu ştiam ce să le mai spun alor mei, te uram atât de mult că ai plecat dar te iubeam şi te doream înapoi totodată... Venisei şi plecasei din nou. Ben... Sunt fericită acum că ţi-am uitat numele.
A treia zi în care noi ne-am cunoscut m-am oferit ţie şi de atunci am început să te iubesc cu adevărat, atunci am simţit că altceva în lumea asta nu mai există pentru mine decât iubirea pe care o aveam atunci pentru tine, cum tu acum nu ai nimic decât ceea ce simţi pentru mine. Ce simţi tu acum am simţit eu când ai plecat şi prima, şi a doua oară. De câte ori îţi reproşezi singur scriind din perspectiva mea, că ai greşit? Perspectivă pe care nu o mai ştii cum o ştiai înainte; începi să mă uiţi, şi ştii bine că asta-mi doresc acum.
La ziua Alecăi, atunci ne-am iubit cu adevărat amândoi, Ben. N-am să te uit niciodată pentru acea seară. Ai fost în centrul atenţiei, şi recunosc, eram invidioasă. Vorbeai numai cu Laura, eu parca nici nu existam, dar la sfârşit ai fost altfel, atunci te-a cunoscut şi frati-miu... "Oricum, oricand, oriunde..." a fost prima noastră replică, apoi "Eu n-am nicio autoritate asupra ta" şi te enerva aşa cum mă enerva pe mine atunci când te priveau alte femei şi le dădeai atenţie. Înainte de tot ce a fost între noi eram o fată îndrăgostită care-ţi oferea tot, nu-ţi lipsea nimic. Doamne, cât te iubeam, şi cât de fericita eram. Chiar dacă ne plimbam prin Cora în loc să ne plimbăm prin parc, chiar dacă te prosteai cu Mathias şi Hume, eram aşa fericită... Eram înainte de toate, fericită... Eram Irina, Ben. Te rog să nu mai scri nimic din perspectiva mea. Nu mă mai cunoşti aşa ca înainte, nu mai scrie nimic, nu-ţi mai aminti, nu mă mai iubi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu