vineri, 13 februarie 2015

Jurnal de iubită [înainte de toate -II-] (partea 7) 2011


Înainte de toate, vreau să-ţi spun că seara aceea la ziua Alecăi a fost poate una dintre cele mai frumoase, mai mult îmi pare rău din cauza asta. Au fost momente pe care le-am trăit intens cu tine şi le-am simţit mai profund decât oricând însă cu timpul am ajuns să-mi pară rău. Urmase o perioadă frumoasă pentru tine după ziua Alecai, îţi găsisei loc printre prietenii mei cu uşurinţă, flirtai care mai decare cu Ana sau cu Cami, ba că îţi placeau ochii şi ţâţele Anei, ba îmi spuneai ce buze cărnoase are Cami. Cami, Ben? Verisoara mea? Dar am trecut peste, că te iubeam şi erai pământul meu de sub picioare şi-ţi suportam orice, dar dincolo de toate te-am iubit cu tot cu lucruri rele sau bune... Cu toate că acum nu mai eşti cum erai înainte, când ne-am împăcat poate că nu erai nici pe jumătate dar îmi era teamă să mai cred în tine, îmi era teamă să mai sper în ceva venind de la tine când numai eu ştiu câte nopţi am plâns. Câteodată le meritam, le meritam că te iubeam atât de mult încât nu voiam să ştiu că ai ochi pentru altcineva. Aşa sunt eu, Irina aia iubitoare, posesivă, sufocantă... Sau eram...

 Vorbesc numai de lucruri rele, dar ştiu c-au fost şi bune. Am împărţit cu tine momente care nu le-am uitat niciodată. Zile în care mergeam la film şi ne hohoteam ca nişte copii, în oraş unde mă flatai mereu, zile în care râdeam ca nebunii sau ne iubeam orbeşte. Zile în care ne alintam. Panda... Gigea... Acum sunt doar nişte vorbe puierile pe care nu cred că le mai meriţi, şi te rog nu-mi spune că nu eşti tu de vina. Eu am ales asta, ştiu... Ben.
 Tu, mai bine ca oricine ştiai că ai mei nu erau de acord cu niciun băiat, nici cu Răzvan, nici cu tine, nici cu Gabi dar pe tine te-am adus să-i cunoşti, pe tine te-am dus la Monteoru unde niciun iubit până la tine nu a fost şi ne-am iubit pe ascuns. Frati-miu te acceptase... Câte ti-a oferit când am mers la cafenea la el. Am să-ţi aduc aminte. Doamne ce timpuri erau atunci Ben. N-o să-ţi mai repet numele, l-am uitat deja nu vreau să mi-l amintesc prea des. Nu sunt ca tine, să repet numele să nu-l uit. Uite, vezi? Asta e un semn că nu mai ştii cum sunt acum, şi te descri pe tine. Nu mă mai cunoşti şi scrii ca un obsedat din perspectiva mea cu speranţa că poate voi citi într-o zi şi te voi cauta. Trezeste-te la realitate Ben! Treci peste! Nu mai scrie piese de teatru, poezii, articole despre mine care sunt egal cu zero. Eu nu mă mai întorc niciodată la tine, asta te asigur... Băi băiatule, nu mai dau doi bani pe tine acum, nici eu, nici prietenii sau colegii mei... Dar înainte de toate am să continui povestea asta, ca şi cum aş fi zis-o eu...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu