luni, 16 martie 2015

Încetează...

   Bună Ben, sau Beniamin, sau Florin său cum te-o chema... Nu știu, nu vreau să știu, și nici nu vreau să mai citesc ce ai mai scris pe aici. Nu mai scrie, te rog, insist la tine, nu mai scrie. Să nu mai ai senzația că mă cunoști că nu e așa, nu mă cunoști deloc. Oricine aș fi, chiar dacă sunt creață și blondă, sau dacă am sânii mari, chiar dacă mă cheamă Irina, Ioana, Alina, Petruța sau oricine ar mai fi în viața ta, nu știi ce gândesc ce simt sau cine sunt. Trebuie să te mint să nu te rănesc și să accepți ca nu ești ceea ce eu vreau lângă mine, ești incapabil de ceva concret, milog și insistent, încetează...
 Așa ne prostești pe toate, ne spui ce vrem să auzim la început apoi insiști cu ideile tale obsesive și dramatice. Crezi că le știi pe toate? Crezi că dacă, gata vorbim o noapte întreagă la telefon mă descoși din trei fraze ai sezația că știi tot despre mine? Află că nu e așa, află că eu vreau un bărbat adevarat care să arate a bărbat care să atingă ca și un bărbat, nu vreau rezerve sau copii de crescut. Vreau să mă simt femeie.

marți, 10 martie 2015

Surprinsă...




EL: Ai fi surprinsă...

   Cât timp o să mai treacă până am să renunț? Să nu mă mai mint că am trecut peste tine? Sau peste toate? Am închis ochii peste singurătatea care mă apasă în fiecare zi. Zi de zi. Oră de oră din somnul pe care nu-l mai am. M-am regăsit în contextul în care eram eliberat, dar singur iar tu ai fost stăpână peste mine... Stăpână peste cuvintele mele ce astăzi nu mai știu să le astern pe hârtie.
    Mi-am înghițit de multe ori pofta de a te auzi după toate ce trec prin viața mea, iar eu îmbătrânesc și mă pierd în dependența de zahăr... De dulce. Dulcele ce-mi alina singurătatea fără precendent, sigurătatea ce ma apasă parcă mai tare.  
   De multe ori stau și zac în cadă privind ceasul de la mână pe marginea ghuivetei... Privind în gol. Privind într-o uitare, erai singurul lucru bun care mă făcea să exist și să scriu. Singurul lucru bun care mă făcea să sufăr și să scriu, să TE descriu, să scriu vorbe ce-ai putea oricând să mi le spui. Zac în neputința de a te chema, zac în neputința durerii până la amorțire. Ai uitat... Ai uitat, acum nu te mai interesează de ceea ce este în jurul tău, sau trecutul tău. E ca și cum ai avea ochelari de cal, vezi numai înainte, eu sunt în stânga sau în dreapta ta, nu m-ai vedea nici dacă ai vrea. Si dacă m-ai vedea te-ai speria. Poate nu m-ai mai recunoaște, nu știu. Nu mai știu, și știi că nu mai am răspuns la orice întrebare, și chiar dacă l-aș avea nu ți l-aș da așa ușor. Nu mai sunt acel om de care te-ai îndrăgostit când erai fetiță. Iar tu nu mai ești fetița aceea îndrăgostită de un nepăsător... 

duminică, 8 martie 2015

Dragă B

Mi-e teamă. Mi-e teamă să nu mă mai rănești. Să nu mai vi cum ai venit înainte și să pleci, să mă lași plângând cu zilele, cu nopțile… cu orele. Te-am așteptat mereu și încă te aștept deși nu te mai vreau. Nu mai vreau pur și simplu să cred nimic din tot ce faci deși tot ce-ți spun mă doare poate mai tare pe mine… Ce ți-am făcut eu să mă distrugi așa? Cu ce ți-am greșit? Cu ce, când eu eram gata să fiu a ta, să fiu lângă tine când îți era râu, să fiu lângă inima ta când nimeni nu era, și nimeni nu mai e acum? Mi-e atât de greu să cred că nu mai ești ceea ce ai fost mereu,