marți, 10 martie 2015

Surprinsă...




EL: Ai fi surprinsă...

   Cât timp o să mai treacă până am să renunț? Să nu mă mai mint că am trecut peste tine? Sau peste toate? Am închis ochii peste singurătatea care mă apasă în fiecare zi. Zi de zi. Oră de oră din somnul pe care nu-l mai am. M-am regăsit în contextul în care eram eliberat, dar singur iar tu ai fost stăpână peste mine... Stăpână peste cuvintele mele ce astăzi nu mai știu să le astern pe hârtie.
    Mi-am înghițit de multe ori pofta de a te auzi după toate ce trec prin viața mea, iar eu îmbătrânesc și mă pierd în dependența de zahăr... De dulce. Dulcele ce-mi alina singurătatea fără precendent, sigurătatea ce ma apasă parcă mai tare.  
   De multe ori stau și zac în cadă privind ceasul de la mână pe marginea ghuivetei... Privind în gol. Privind într-o uitare, erai singurul lucru bun care mă făcea să exist și să scriu. Singurul lucru bun care mă făcea să sufăr și să scriu, să TE descriu, să scriu vorbe ce-ai putea oricând să mi le spui. Zac în neputința de a te chema, zac în neputința durerii până la amorțire. Ai uitat... Ai uitat, acum nu te mai interesează de ceea ce este în jurul tău, sau trecutul tău. E ca și cum ai avea ochelari de cal, vezi numai înainte, eu sunt în stânga sau în dreapta ta, nu m-ai vedea nici dacă ai vrea. Si dacă m-ai vedea te-ai speria. Poate nu m-ai mai recunoaște, nu știu. Nu mai știu, și știi că nu mai am răspuns la orice întrebare, și chiar dacă l-aș avea nu ți l-aș da așa ușor. Nu mai sunt acel om de care te-ai îndrăgostit când erai fetiță. Iar tu nu mai ești fetița aceea îndrăgostită de un nepăsător... 

   Din miile de cuvinte pe care le-am avut pentru trecutul meu, am aflat, prin tine, că am tăcut. Ai știut pe vremurile noastre cum să pui punct pe orice i, de la Irina... Orice cuvânt aș fi spus. Acum, acum e acum... Nu mai știu de tine, și nu mai gândesc din perspectiva ta. "Ai fi surprinsă" să afli cât am ajuns să nu te mai cunosc, mi-e acum doar dor de grija ta, și de faptul că nu m-am lăsat stăpânit de tine. Mi-e dor de lupta pe care o aveam amândoi de a trăi împreună cu sau fără ruj, parfum, farduri sau cuvinte scrise cine știe pe unde. Am uitat ce înseamnă să mai ai fluturi în stomac am uitat că o mare iubire se uită cu o alta mare iubire, dar tu știi asta cel mai bine, ai uitat o altă mare iubire și-ai găsit-o pe alta, acum nu pot să spun decât că eu, dacă vreau să iubesc, pot iubi chiar și pentru o noapte. Am mai păstrat frânturi din amintirile noastre, sau amintirea mea cu tine... Aș vrea să te dezbraci, să te privesc, dincolo de farduri, dincolo de ruj. De rujul ăla roșu cu care mă cucereai sau atitudinea dură de scorpioancă. Mă înnebuneai că nu te puteam lăsa să mă stăpânești. Ne-am stăpânit amândoi până ne-am pierdut, sau am preferat să închidem ochii pe alte cai...
    Încă aștept momentul în care am să te vad iar, poate doar o secundă să-ți spun doar atât: "Te poți dezbrăca de tot, dar, te rog lasă-ți rujul și parfumul", iar tu să-mi spui că ești doar o obsesie, că te urmaresc sau că cine știe ce, dar știi bine și-acum dacă ne-am vedea tremuri exact ca-n ziua în care m-am întors la tine după un an... "M-AM întors la tine", ce răsturnare de situație, m-am întors la multe, și la tine așa cum și tu te-ai întors la mine și nu doar odată.
  Oricând, oricum, oriunde, cele trei cuvinte magice pe care le-am auzit în seara în care ți-ai dat inelele, lanțul și cerceii jos. Seara în care am picat amândoi în decepția despre care scriu acum, iar tu ai uitat. Câte vorbe mi-ai spus și le-am auzit mă mir ca mai spun eu ceva, și-ți spun aici. Ai fi surprinsă... Aș fi surprins...

EU: Nu! Nu aș fi surprinsă deloc...

    Nu! Nu aș fi surprinsă deloc. Și încetează să îmi mai scri așa. Sunt destule povești despre care să scri, au fost destule în viața ta, renunță la obsesia asta pe care o ai pentru mine. Nu știi acum și n-ai să știi niciodată cum sunt acum, cum m-am schimbat acum fără tine. Oricât ai întreba prietenii noștri în comun, și oricât i-ai minți că nu mai însemn nimic pentru tine, nu pot să-ti spun nimic altceva decât să nu mai minți.
    Mi-aș dori să nu mă mai cauți, să faci exact ca atunci când ai plecat un an de zile. Să ștergi totul așa cum ai șters cu mine pe jos fără să îți fie rușine, fără să te gândești la mine. Nu ne mai leagă nimic. Absolut nimic! Și dacă mă gândesc bine prietenii și conștiintele noastre în comun, nu mai sunt în comun.
    Poți să faci câte facultăți vrei, poți să te pui și în cap... Uită că exist, ți-o spun frumos. Mai frumos decât mi-ai zis tu acum câtiva ani când m-ai mințit că ești în Cluj și tu erai în Suceava, sau atunci când mi-ai zis să te las în pace că ești însurat. Sunt răni care s-au vindecat dar au rămas cicatricii. Cicatricii pe care atunci când mă uit în oglindă mereu le vad. Văd partea rea din amintirile mele cu tine, te văd pe tine. Te-am văzut pe tine...
    Sunt drăguțe și inutile tentativele astea de a atrage atenția cu ce scrii, nu mai scrii cum trebuie și te repeți, veze-ți de facultatea ta de drept de regia ta și de jurnalismul tău. Mai ai nevoie de școala să poți spune că ești cineva, deocamdată ești un nimeni.
    Încearcă să te concentrezi pe alte cuceriri d-ale tale, gata... Sunt un om schimbat și oricât ți-ai dori să știi de mine n-ai să afli niciodată. Sunt fericită acum mai mult ca niciodată și am învățat să fac sacrificii să-mi fie bine să nu mai dau atenție la toate nimicurile gen tu. Gen atunci când eram mică și proastă și credeam în toate minciunile tale, chiar crezi că mai merge acum să le aplici cu mine? "Oricum, oricând, oriunde..." am fost o proasta că ți le-am spus, dar am învat din greșelile mele, greșeli de ani de zile. Pot să-ți repet în ce limba vrei, chiar și în germană, că-ți place așa de tare să mă auzi vorbind în alte limbi, numai să înțelegi... "Hör auf mich zu suchen, ist es so schwierig?"    
    Ce-ai făcut? Le-ai încercat pe toate și te-ai întors la proastă? Credeai că o să leșin dacă-mi mai scri, mă faci să râd, nu vezi că toate pleacă de lângă tine? Tu chiar nu mai ai viață sau ce? 
    Mă amuză cum te folosești de replicile alea jenante să mă impresionezi pe mine. Mă faci să râd. Să-mi dau inelele, lanțul și cerceii jos, vrei să mă vezi goală, dincolo de farduri dincolo de ruj, dar mă rogi sa îmi las rujul și parfumul... Ce pot să spun mai mult decât să uiți. Uită, caută-ți pe alta, veze-ți de viața ta mai bine. Suntem pe drumurile noastre de câțiva ani, lasă-ne așa ca e mai bine.
   Știu că după, probabil, am să regret ce ți-am zis mai sus, dar așa este mai bine, și oricât ai să încerci, îți spun de pe acum, degeaba o faci... Uită-mă și punct.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu